În Elveția, o țară pluringvă, învățarea limbilor străine este prioritară. Dar care are oare întâietate? Germana, franceza, italiana? Sau poate engleza?

Aici, panorama lingvistică se schimbă în permanență și de la o zonă la alta. Cunoașterea mai multor varietăți constituie un avantaj de netăgăduit. Și servește nu doar la unirea teritoriilor și populației.

Despre învățarea limbilor străine în Elveția

Elvețienii sunt recunoscuți pentru înclinația particulară spre comunicarea în mai multe limbi. pOtrivit studiilor, majoritatea locuitorilor (circa 6 din 10 adulți) vorbesc fluent mai mult de una singură (cel puțin 2).

Cu toate acestea, Walter Haas, profesor de limba germană la Universitatea din Fribourg, afirmă că plurilingvismul nu se datorează unei predispoziții din partea locuitorilor. Nu sunt mai dotați și mai talentați în acest sens decât cetățenii altor țări.

Haas este de părere că oricine se poate orienta spre învățarea limbilor străine. Iar dacă elvețienii reușesc mai mult decât alții este pentru că sunt obligați s-o facă deja din clasele primare.

Tot Haas susține că oamenii au capacitatea să comunice între ei fără să aibă nevoie de cunoștințe lingvistice completate. Nici măcar nu trebuie să poată vorbi perfect.

Dar acest lucru nu exclude implicarea școlilor și rolul lor de a învăța elevii să se exprime (vorbit, scris) cât mai corect.

Până și cei mai puțin înzestrați au șanse reale să deprindă măcar 2 limbi. Chiar dacă urechea nu-i ajută foarte mult sau nu se pot lăuda cu memorie de elefant. Chiar dacă ani la rând își tocesc coatele pe bancile școlilor studiind reguli gramaticale, dar fără rezultate spectaculoase.

Secretul reușitelor stă tocmai în metodele de predare, care prevăd, printre altele:

  • Învățarea a cel puțin 2 limbi străine începând cu clasele primare (una dintre limbile naționale, alta decât cea locală și engleza);
  • Introducerea primei limbi străine nu mai târziu de clasa a III-a a învățământului primar, iar a II-a începând cu anul 5 de studiu;
  • Stabilirea la nivel local a primei limbi străine studiate;
  • Pe durata anilor de învățamânt obligatoriu, elevii au posibilitatea să învețe și o a III-a limbă națională (sistemul școlar le pune la dispoziție o ofertă amplă, în baza exigențelor exprimate).

Despre plurilingvismul elvețian

Statul elvețian, cunoscut cu denumirea de Confederația Elvețiană, este compus din 4 mari regiuni lingvistice. Prin lege, recunoaște nu mai puțin de 4 limbi distincte. După caz, majoritară poate fi germana, franceza, italiana și retoromana.

Acestea sunt de fapt limbile oficiale. Pentru noi, ceilalți, rămân doar niște limbi străine.

Însă pentru redactarea textelor oficiale ale Confederației (rapoarte, acte juridice, pagini web, indicatoare, broșuri etc.) există obligativitate doar pentru primele 3.

Pe lângă cele 4 limbi naționale, se mai bucură de popularitate engleza, portugheza și spaniola. Dar asta nu-nseamnă că din ”palmares” lipsesc albaneza, sârba ori croata.

Dintre cele 26 de cantoane care formeaza Confederația Elvețiană, în 4 este recunoscut în mod oficial pluringvismul. Mai exact, iată cum stau lucrurile ce idiomuri se vorbește în fiecare canton:

  • Berna (germană, franceză);
  • Fribourg (franceză, germană);
  • Valais (precum precedentul);
  • Grisunilor (singurul canton trilingv: germană, retoromană, italiană).

În școli, limba de predare se stabilește de cantonul respectiv, fiecare în parte având propria constituție, legislație și propriul guvern.

De obicei, se hotărăște în funcție de limba oficială, anume una dintre cele 4. În schimb, în cantoanele poliglote, predarea se face într-una dintre limbile decise de regiune.

Dacă vrei să cunoști mai multe despre argumente similare, urmărește postările blogului CLSO!