Dacă ești în plin proces de învățare a limbii germane, atunci îți va face plăcere să înveți și despre istoria acestei limbi. Îți vom prezenta o poveste fascinantă despre modul în care diversitatea afectează o limbă de-a lungul timpului. Te vom ajuta să înțelegi mai multe despre originile limbii germane și cum a evoluat de-a lungul secolelor.
Unele cuvinte germane provin din limbi străine, altele au intrat în limba germană din cauza întâlnirilor cu imigranți, partenerilor de afaceri, războaielor, tehnologiei sau internetului. De exemplu, în germană modernă, termenul englezesc „brainstorming” apare frecvent. În mod similar, ca și în numeroase alte limbi, majoritatea vorbitorilor au acceptat vocabularul englezesc legat de tehnologie, cum ar fi „internet” sau „e-mail”.
Cum a evoluat limba germană în timp
Limba germană a cunoscut modificări semnificative de-a lungul secolelor și s-a schimbat odată cu civilizația. De asemenea, forțele socio-politice au transformat limba în ceea ce este acum. Iată o cronologie rapidă a evoluției sale:
- Primele notări ale triburilor germanice (55 î.Hr.)
- Germana superioară veche (600 – 1050 d.Hr.)
- Germana superioară medie (1050 – 1350 d.Hr.)
- Germana superioară nouă timpurie (1350 – 1550 d.Hr.)
- Germana superioară nouă (1550 – prezent)
Acestea fiind spuse, în rândurile următoare vom detalia fiecare etapă pentru a înțelege istoria limbii germane de-a lungul timpului.
Triburile germanice în 55 î.Hr.
Specialiștii în limbi străine cred că una dintre cele mai vechi înregistrări ale limbii germane datează din secolul I î.Hr. Atunci romanii au pătruns pentru prima dată în zona Rino-Dunăreană. Germana contemporană este foarte diferită de limba pe care romanii au cunoscut-o inițial. Venirea romanilor în anul 55 î.Hr. a schimbat pentru totdeauna viețile triburilor germanice și limba lor.
Multe noțiuni latine din domenii precum comerț, război și infrastructură au evoluat în limba germană pentru a include termeni precum „mura” din latinescul „murus”, care a devenit „Mauer” în germană modernă (tradus ca „perete”).
Oamenii de știință s-au confruntat cu mai multe provocări încercând să deducă un model de evoluție a limbii de-a lungul acestei perioade istorice. Lipsa înregistrărilor scrise a împiedicat determinarea cu precizie a începutului erei proto-germanice înainte de secolul al VII-lea.
Germana superioară veche (600 – 1050 d.Hr.)
Creștinismul a devenit proeminent în secolul al IV-lea datorită influenței romane. Este esențial să ne amintim acest lucru, deoarece clerul era în primul rând responsabil pentru transmiterea limbilor. Astfel, narațiunea istorică a limbii germane a început în jurul anului 600 d.Hr., în epoca migrației germanice și a apariției creștinismului.
În timpul celei de-a doua schimbări de consoane germanice (sau a doua schimbare a sunetului germanic), un set de limbi germanice occidentale s-a separat de celelalte dialecte germanice și a rămas ceea ce numim acum Althochdeutsch sau germana superioară veche. A doua schimbare de consoane germanice marchează un moment de hotar în istoria limbii germane. De aceea spunem „Pfeffer” („piper”), care conține atât „p”, cât și „f” rostite cu voce tare sau „Zelt” („cort”), cu „z” pronunțat ca „ts“ în engleză.
Mai multe despre evoluția limbii din această perioadă aflăm din manuscrisele mânăstririlor precum: Sf. Gall, Reichenau și Regensburg.
De exemplu, Der Heliand („Heiland” se traduce „salvator”) este un text poetic al vieții lui Hristos pe care un călugăr sau un elev l-a compus în secolele al IX-lea și al X-lea. Autorul descrie detaliile vieții de muncă misionare. Se observă asemănări lexicale cu limba germană modernă.
Germana superioară medie (1050 – 1350 d.Hr.)
Dezvoltarea culturală și economică, pe lângă polarizarea politică, a caracterizat Evul Mediu. Din 1050, regiunile de limbă germană au fost împărțite în dialecte locale distincte, iar limba germană a crescut într-un mod la fel de divers. Fiecare regiune avea propria sa limbă, iar fiecare dinastie avea propriul ei stil lingvistic. Acest amestec de dialecte a înlocuit limba latină.
Germana superioară medie, cunoscută și sub numele de „Mittelhochdeutsch”, s-a distins de perioada anterioară prin utilizarea de mai puține vocale de silabă suplimentară și o structură gramaticală mai logică. De exemplu, au apărut sunete vocale lungi, cum ar fi „iß”, „uß”, „ui” și diftongi „ie”, „ou” și „üe”. Înmuierea vocalelor a dus la transformarea terminațiilor, care au început să sune la fel și, astfel, articolele au devenit esențiale pentru exprimarea cazurilor nominativ, acuzativ, dativ sau genitiv.
Germana superioară nouă timpurie (1350 – 1550 d.Hr.)
Progresele tehnice, cum ar fi inventarea tiparului de către Johannes Gutenberg în 1446, au contribuit la creșterea importanței unei limbi germane scrise. În consecință, au fost dezvoltate standarde interregionale pentru limba germană pe care vorbitorii de toate dialectele le puteau înțelege.
Odată cu sfârșitul Evului Mediu, au fost făcute primele încercări de a dezvolta o „limbă germană standard”. Scopul era ca numeroasele zone autonome să poată vorbi mai ușor între ele.
Traducerea biblică a lui Martin Luther din ebraică în germană în 1522 a avut un impact semnificativ asupra standardizării limbii germane. În urma răspândirii pe scară largă a Bibliei, s-a pus bazele unei limbi germane unite în dialectele. Un alt impact major l-a avut și limba de la curtea săsească. Aceasta a influențat puternic limba, creând un fundament pentru germana de astăzi.
În cursul secolului al XVI-lea, au apărut patru limbi scrise din germana superioară sau „Druckersprachen”: austro-bavarian, Schwaben, Rheinisch superioară și germana Zürich din Elveția.
Germana superioară nouă (1550 – prezent)
În ciuda progreselor în dezvoltarea și menținerea unei limbi naționale sau „Nationalsprache” în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, limba franceza a avut un impact semnificativ asupra limbii germane. Drept urmare, oamenii au format organizații care s-au opus influenței limbilor străine asupra limbii germane. Deși aceste organizații au avut o influență redusă asupra punctelor de vedere ale claselor superioare sau asupra limbajului curților, au avut un anumit succes în influențarea limbii în literatură.
În timpul secolului al XVIII-lea, câțiva scriitori renumiți au modelat limba germană a vremii în ceea ce este astăzi. În această perioadă, germana este limba bisericii, a statului, a instituțiilor de învățământ și a literaturii.
Germana de astăzi
Germana superioară nouă este limba răspândită astăzi în Germania, Austria, 17 cantoane din Elveția, Liechtenstein, provincia autonomă italiană Tirol de Sud, Belgia și Luxemburg. Există aproximativ 88 de milioane de vorbitori nativi de germană și 10 milioane de vorbitori de limbă a doua.
De la reforma ortografică, limba germană a trecut printr-o perioadă de tranziție de opt ani în care majoritatea elevilor au învățat ortografia reformată în majoritatea școlilor. În schimb, ortografia convențională și cea reformată coexistă în mass-media.
În 2017, s-a născut cea mai tânără literă a alfabetului german, majuscula „Eszett” sau „S lung”. Această literă nu exista anterior, deoarece se folosește doar la sfârșitul unei silabe. Acum, când o expresie sau un nume propriu, care conține ß mic este scris cu majuscule, se folosește ß mare.
Limba germană, precum restul limbilor, este într-o continuă evoluție, fiind frecvent influențată din afara țării și nu numai. Regulile gramaticale se schimbă constant, iar acest lucru duce la modificări importante.
Acum ca ai aflat câteva lucruri importante despre această limbă, eștă pregătit să începi un curs de germană? Daca da, te invităm să descoperi mai multe detalii despre modalitățile de învățare pe care ți le punem la dispoziție.
