Cui nu i-ar plăcea să călătorească în jurul lumii? Să nu aibă cariera ca opreliște? Drept e că visul depinde de câte limbi străine cunoaște, în sensul că trebuie să știe câteva, acolo…

Cunoști suficiente limbi străine pentru aceste joburi?

Călătoriile sunt considerate mai degrabă ceva relaxant decât o obligație, un mod de a petrece concediile și vacanțele, nu un job propriu-zis.

Și cui nu i-ar place hoinărească tocmai în interes de serviciu, pe banii (și pe barba) ”bossului”?

Te-ai gândit, însă, că ”acel” job poate fi limitat de ”bagajul” lingvistic? E valabil chiar în domenii unde nu ai crede să aibă mare ”greutate”.

Iată câteva profesii care lasă libertate de mișcare câtă vrei. Ba mai mult, unele chiar te ”obligă” să călătorești peste mări și țări:

#1: Arheolog

Dacă pe lângă călătorii, ai o slăbiciune și pentru istorie, geografie și aer liber, atunci arheolog trebuie să scrie pe diploma ta. Profesia, deși dificilă, e foarte admirată. Dar e și solicitantă, implicând studii complexe și disponibilitate pentru transferuri prelungite pe alte meleaguri.

#2: Interpret

Dacă ai ajuns să vorbești fluent cel puțin 2 limbi străine, șansa ta poate însemna traduceri și interpretariat. Profesia e la mare căutare prin zonele ”fierbinți” ale planetei, acolo unde au loc reuniuni politice sau de afaceri, seminarii, conferințe, dar și prin taberele de refugiați.

#3: Însoțitor de zbor

Profesia îți permite să zbori în jurul lumii (și pe deasupra, gratis) și să explorezi o mulțime de destinații la care mulți abia dacă visează. Însă nu se potrivește pentru cine preferă ritmul regulat al vieții, liniștea și siguranța dată de familie, nici pentru persoanele foarte anxioase și cu fobii.

#4: Jurnalist de calatorii

Este un job care, asemeni celor precedente, pune la încercare răbdarea și disponibilitatea de a sta o perioadă îndelungată departe de casă. Așadar, dacă-ți place să scrii și nu-ți lipsește creativitatea, pregătește-te pentru marea aventura a vieții tale! Încotro te gândești să-ți îndrepți pașii?

#5: Ghid turistic

În acest caz, e de ajutor vorbirea fluentă a limbilor engleză, germană etc. și a celor locale. La fel, un mare avantaj poate fi o specializare în domeniu, pentru a colabora cu agenții de turism. Deși jobul ocupă mult timp, tot rămâne o grămadă în care să te bucuri de contactul cu noutatea.

#6: Personal trainer

Cine are o mare pasiune pentru sport, o poate transforma în carieră, devenind personal trainer (de yoga, surf, fitness, aerobic etc.). Nu e nevoie de un palmares grozav de limbi străine. Cu engleza, de pildă, se pot oferi cursuri pretutindeni (pe plajă, în săli specializate etc.).

#7: Muncă online

O altă variantă să te bucuri de călătorii în jurul lumii este să te orientezi spre joburi online. Poți oferi o mulțime de servicii pe internet, de la a scrie articole pe diverse domenii de interes, până la web designer, specialist SEO (optimizare pentru motoare de căutare) și blogger.

Reține!

Limba (ne)vorbită poate fi un obstacol în carieră nu numai la ”întâlnirea” cu interviul de angajare într-o limbă străină. Piedică poate fi și dacă adori călătoriile și cauți să împaci plăcutul cu utilul.

Alege jobul, alege o carieră așa cum o dorești! Alege însă și cursurile de limbi străine CLSO! Ca să-ți fie mai ușor prin lume și-n viață. Iar apoi, gândește-te doar să-ți pregătești valizele și să-ți iei lumea-n cap…

Să ai drumuri bune! Te așteptăm la sediu sau în online! Ca să ne cunoaștem…